Nevoia de a fi la fel si nevoia de a fi diferiti

Vad adesea oamenii ca pe niste fructe. Nu sunt unele mai bune si altele mai rele, sunt doar diferite: unele sunt mici, altele mari, unele se coc in mai, altele in octombrie, unele sunt dulci, altele acrisoare, unele sunt de la noi, altele sunt exotice. Daca ar fi sa atingem partea jucausa din noi si sa le personificam, fructele care se coc in luna iulie ar sti toate cum e sa te coci in iulie, iar daca intr-un an aceasta luna ar fi una friguroasa, ele toate ar intelege cat de socant si de greu este; pe de alta parte daca i-am spune unui mar ca este para, ne-ar spune ca el nu este lunguiet si atat de dulce precum para. Ceea ce n-ar insemna ca para este rea, ci ca el este mar.

Nevoia de a fi la fel si nevoia de a fi diferit par a opuse, insa apar fiecare in momente diferite intr-o relatie (de prietenie, de lucru, de cuplu, familie etc):

-> Nevoia ca celalalt sa inteleaga din proprie experienta. Pe scurt, vorbim despre expresia romaneasca care spune ca este sau a fost “in aceeasi oala” ca noi.

Uneori nevoia noastra atunci cand vorbim cu cineva despre o experienta este aceea de a fi intelesi dincolo de cuvinte. E ca si cum cel cu care vorbim ar prinde si incarcatura emotionala, nu doar cuvintele. Uneori chiar nu exista cuvinte pentru a explica fiecare nuanta. A impartasi o experienta similara la nivel emotional ne poate apropia de o persoana la un nivel mai profund. Nu este neaparat necesar ca cealalta persoana sa fi trait aceleasi intamplari, cat ca ele sa fi avut un impact suficient de similar la nivel emotional, incat sa stie despre ce vorbim. Aceasta nevoie este de multe ori exprimata explicit de catre clienti in terapie, chiar din momentul in care aleg terapeutul: “Aveam nevoie sa vorbesc cu cineva tanar, ca mine”, “Ai copii? Mi-ar fi mai usor daca as sti ca stii despre ce vorbesc”

-> Nevoia de a ne diferentia de cel cu care suntem in relatie, fie ca este printr-o parere diferita intr-o discutie, gusturi diferite exprimate in legatura cu ceva, un “nu” pe care ne vine sa i-l spunem. Nevoia este deci de a ne arata diferiti intr-un fel si a fi in continuare acceptati de persoana respectiva ca fiind OK. Ea este deosebit de semnificativa pentru persoanele care au crescut intr-un mediu in care nu erau acceptate pareri diferite, ci se cerea conformarea fara comentarii la reguli. Copiii care au crescut in astfel de medii pot sa nu invete niciodata sa fie ei insisi. Definirea propriei persoane este exprimata foarte clar la copiii mici, de 2-3 ani, care incep sa respinga categoric tot ce nu le place. Ei fac asta exprimand simplu: “Nu!”, “Nu vreau.”, “Nu-mi place!”. Desi dificila pentru parinti, aceasta perioada este deosebit de importanta pentru copii. Ei arata pentru prima oara clar cum sunt, subliniind si respingand ceea ce nu sunt. Reactia adultilor din viata acestor copii este foarte importanta, iar respingerea copilului este cea mai nociva varianta. Aceasta este o etapa care o anticipeaza pe aceea a adolescentei, cand tinerii se diferentiaza de familia din care fac parte, formandu-si astfel identitatea de adulti tineri, parte a unei noi generatii.

Pentru persoanele care au fost respinse atunci s-au aratat ca fiind diferite (nu neaparat opuse) normei este important sa traiasca o experienta diferita in cabinetul de psihoterapie. Exprimarea propriilor pareri, gusturi, a propriei unicitati poate fi doar o etapa sau chiar scopul procesului terapeutic.

 

Enhanced by Zemanta
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reload Image
Enter Code*:


trei × = 24

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>